TatiBlog.ro

Tatic din prima zi

Remediul in cazul arsurilor

July 28, 2009 Author: admin

Am primit invatatura asta pe mail.  Nu am testat-o, dar mi s-a parut interesant sa public asa ceva. Daca functioneaza, e foarte util pentru multa lume. Sper sa nu aveti totusi nevoie de asa ceva.

Intr-un curs de Absolventi de Pompieri, au fost invatati, ca atunci cand se produce o arsura, fie ea cat de extinsa ar fi, primul ajutor este sa pui partea afectata sub apa rece curgatoare, pana cand se mai racoreste stratul de piele ars si apoi sa aplici un albus de ou, batut usor spuma, numai ca sa fie mai usor de aplicat. Saptamana trecuta, o prietena a pus la fiert un vas cu apa; cand a luat oala care fierbea, a sarit apa fierbinte pe mana ei si i-a ars o mare parte de piele.

A bagat mana imediat sub jet de apa rece, destul timp ca sa nu mai simta caldura initiala, cu toate ca durerea era ingrozitoare. Apoi, a spart doua oua, a separat albusul si l-a batut putin si l-a pus pe mana. Mana ei era atat de arsa, incat, cu cat punea albusul pe piele, pielea se usca si ramanea o pelicula care apoi se intarea, si care era colagen natural. A durat cel putin o ora aplicand strat dupa strat albusul pe mana. Mai tarziu, nu a mai simtit durerea si in ziua urmatoare abia mai avea o urma rosie-maronie, acolo unde se arsese. Ea a crezut ca va ramane cu o cicatrice oribila, dar pentru surprinderea ei, dupa 10 zile, nu mai avea nicio urma dela acea intamplare, nu mai avea NIMIC !!!
Nici culoarea pielii nu s-a schimbat; acea parte arsa, s-a recuperat total, datorita colagenului existent in albusul de ou, care in realitate, este o placenta si este plina de vitamine.

Infacol – prospectul medicamentului

July 20, 2009 Author: admin

Sunt sigur ca oricare dintre voi a auzit despre minunile pe care le face INFACOL pentru colicii bebelusilor. Am fost sceptic la inceput, inainte de a folosi acest medicament, deoarece ma feresc de ”pomul laudat”. Dar acum bebe al nostru are 2 luni si o saptamana si cu ajutorul Infacol durerile provocate de colici sunt foarte rare.

Greutatea bebelusului

June 26, 2009 Author: admin
Bebelusul meu s-a nascut cu 3,400 g. Imediat dupa nastere a pierdut cateva sute de grame. Astfel ca la zece zile dupa nastere are cu 60 g mai putin. Desi prietenii mi-au zis ca standardul este ca in zece zile trebuie sa aiba greutatea nasterii, nu ma sperii.
Bebe pare multumit cu greutatea e care o are. Acum, la 3 saptamani vad ca a luat in greutate 180 grame in saptamana 2 si 190 de grame in saptamana .
”La carte” scrie ca trebuie sa ia intre 900 si 1,000 g pe luna in primele 3-4 luni daca este baietel.
Nu cred ca va reusi sa ia mai mult de 800 g in prima luna, dar pentru mine greutatea nu este cel mai important lucru pe care il urmaresc la copil.

Taticul acestui bebelus

June 26, 2009 Author: admin

Nu i-am inteles niciodata pe parintii care isi lauda tot timpul copiii. Nici vorba din batrani ”orice cioara isi lauda puii” nu o prea intelegeam. Asta pana de curand, pe 8 Mai, cand s-a nascut primul meu bebelus. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la bebelusul meu, il vad un copil frumos. Poate am ajuns si eu un fel de cioara din clipa in care am devenit tatic.

Am inceput sa scriu blogul din doua motive: oricine va putea citi experientele noastre reale cu bebe, iar bebe va putea reciti totul cand va fi mare. Se va amuza…

Categorii

Arhiva bloguri

 

February 2012
M T W T F S S
« Jul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829